Adevarul e reticient. E ca un glob de sticla,opac…care inevitabil intr`o zi se va sparge. Nu inveleste, el nu acopera..ci doar ofera o masca de protectie impotriva dezamagirii Adevarul e ca o pictura. Ascunde multe minciuni si subintelesuri. Nu ii vom sti niciodata esenta, scopul, interesul.
Iar noi, cei care uzam cuvintele in toate modalitatile posibile si imposibile,suntem prea mici, dar totusi prea mari. Suntem prea cruzi, dar prea putrezi in interior. Jonglam cu puterea noastra de a transforma cuvantul intr-o propozitie, propozitia intr-o fraza. Iar apoi fraza intr-o minciuna.
Nu stim sa gasim intelesuri, nici sa le cautam. Stim doar sa interpretam si sa ascundem urmele pasilor sub nisip. Nu stim sa iubim, sa credem, sa visam. Suntem prinsi in capcana fara fund a propriei identitati.
Ne ascumdem, ne renegam propriile idei si cuvinte sub un “adevar” neadevarat. Nu stim sa pretuim sau sa scoatem binele din veninul ce ne murdareste sangele.
Dar pana cand? Pana cand vom fi capabili de lucrurile astea ce ne transforma in cenusa? Cu tinpul, vom deveni niste persoane fara caracter, fara ganduri, fara viata. Mintim ca sa ne fie bine, sau pur si simplu nu stim ca fiecare mica minciuna ne ingroapa cate putin sufletul?
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu