...si iarasi ne pierdem pe cararile astea intortocheate ale vietii.
eu nu stiu sincer care este de fapt rolul sperantei in toata joaca asta "cine fuge primul". mi-am dat seama ca uneori pana si cel mai pur sentiment poate deveni cel mai adevarat cosmar.. te chinuie,te macina, smulge din tine la propriu pana si ultimul adevar nerostit. dar noi,femeile, pentru ca avem din nastere un al 6`lea simt, ne prindem de lianele amagirii care sunt mai mult decat putrezite.si cine pica in prapastie?
Noi, logic.
Recunosc, gresim. Gresim mult si des. Sau putin si bine proportionat. Dar de ce primim drept pedeapsa "Taiatul aripilor", chiar deasupra intunericului?
Pentru ca iubim/idolatrizam mai mult decat ar face-o cineva vreodata?
Pentru ca ne daruim cu atata ardoare incat ascundem "eul" in spatele iubirii?
....si iarasi ne pierdem pe cararile astea intortocheate ale vietii.
Si simtim durere. Durerea aia pe care voi o asociati cu celebrul"headache", pentru noi e ca o gaura neagra ce ne absoarbe din interior tot: viata , speranta,zambetul, vlaga,iubirea,amintirile.
Facem pe durele, vrem sa parem de neatins...pentru simplul fapt ca voi v-ati arde degetele daca ati atinge pielea noastra. Nimeni nu stie ce putere are focul din noi cand suntem imbratisate de "calduroasele"brate ale pierderii in neant.
....si iarasi ne pierdem pe cararile astea intortocheate ale vietii.
Desi iertam cum nici Jesus nu a facut-o. Pentru ca in mintea noastra, din greseli se invata. Si suntem crescute de parinti sa credem doar in partea buna a oamenilor.
Aplicam teorema "I forgive u" chiar si cand nu e nevoie. Stim ca "Arta cere sacrificii"...asociem iubirea cu o arta...iar greselile cu sacrificiile. si ajungem la "Iubirea cere greseli"...
pana cand gresim noi. o data,deja a doua oara "NU SE MAI POATE!"..
"-e prea mult..m-ai dezamagit!"
si priviti-ne cum cadem in prapastie. si facem boom!
dar...cum orice poveste are un nou inceput, ne reincarnam. si o luam de la capat cu arta , cu lianele, cu prapastia.
....si iarasi ne pierdem pe cararile astea intortocheate ale vietii.
dar...nu uitati. Sunteti eroi!
“But in the face of pain there are no heroes"
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu